Regulile de depășire a bicicliștilor și celor care conduc trotinete electrice s-au modificat în 2021. Prin HG 1075/2021 s-a stabilit care este distanța de siguranță pe care șoferii trebuie să o păstreze față de un biciclist atunci când îl depășesc.
Iar această obligație este valabilă și în cazul depășirii unei persoane care circulă pe o trotinetă electrică.
Prin noua lege, practic, se interzice depășirea bicicletelor și trotinetelor pe secțiunile de drum unde linia între benzi este continuă, scrie promotor.ro.
„Pentru asigurarea distanței laterale de siguranță, la depășirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h”, se precizează în HG 1075/2021.
Astfel, indiferent cât de lent circulă un biciclist, șoferii nu au dreptul să-l depășească dacă această manevră nu e permisă pe respectiva secțiune de drum.
Noua regulă înlocuiește prevederea care stabilea că, în momentul depășirii unui astfel de vehicul pe două roți, trebuie păstrată o distanță de cel puțin 1.5 metri față de bicicletă sau trotinetă.
Cum poți efectua legal depășirea bicicliștilor sau a celor care merg pe trotinete
Dacă sunteți în spatele unui biciclist, puteți să-l depășiți doar dacă respectați următoarele reguli:
- treceţi cu roțile peste marcajul care desparte benzile sau sensurile de circulație, când vă aflați pe un drum unde viteza maximă admisă este de până în 50 km/h;
- depășiți cu mai mult de o jumătate de mașină marcajul longitudinal, când circulați pe un drum unde viteza maximă admisă e de peste 50 km/h
- biciclistul sau cel aflat pe trotinetă circulă pe pista sau pe acostamentul drumului.
„Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h” stabilește Art. 41 (3) din legea circulației.
Ai voie să încalci linia continuă dacă depășești o bicicletă sau o trotinetă?
Conform legii rutiere din România, este interzisă efectuarea unei depășiri în anumite condiții.
„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.
Codul Rutier 2024. O nouă regulă de circulație în sensul giratoriu. Singura bandă care are întotdeauna prioritate
Așadar, ai voie să depășești în aceste zone o bicicletă sau o persoană aflată pe trotinetă, dar numai dacă ai vizibilitate și nu stânjenești circulația celor care vin din sens opus.
Dar, legislația nu prevede nicio excepție pentru încălcarea marcajului rutier. Deci, legal, nu poți depăși un vehicul lent dacă prin asta încalci linia continuă.
Șoferii pot rămâne fără permis dacă încalcă regulile de depășire
Cei care încalcă regulile de depășire, rămân fără permis pentru 30 de zile.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile […] nerespectarea regulilor privind depășirea”, conform Art. 100 (3), din OUG 195/2002.
Așadar, cel care încalcă regulile de depășire va primi între 4 și 5 puncte de amendă, ceea ce înseamnă între 660 lei și 825 lei.