„E culmea ce se întâmplă! Mai mulţi pomi sunt betonaţi pe strada Bolyai, e în măsură cineva să îşi asume vina?”, a fost reacţia unui târgumureşean care a văzut lucrările de pe strada din oraş şi care a şi fotografiat unul dintre pompii cimentaţi.
Potrivit unui comunicat postat de Primăria Târgu Mureş pe site-ul propriu, pe strada Bolyai au avut loc lucrări de reabilitare care au inclus înlocuirea reţelelor de apă şi canal, respectiv montarea bordurilor şi pavajului.
„Investiţia face parte din proiectul european PIDU III, iar lucrările sunt executate de către societăţile comerciale Astor şi Lasprom”, a declarat, în 25 noiembrie, Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş.
UPDATE 13:33
„Referitor la modul în care s-a turnat beton în jurul tulpinei copacilor de pe strada Bolyai Farkas, vă comunicăm că la vizita din dimineaţa zilei de 16.12.2015, inspectorii de teren din cadrul Direcţiei tehnice au constata această neconformitate şi au fost informaţi, de către constructor, că operaţiunea este s-a desfăşurat în data de 16.12.2016, seara, la sfârşitul programului de activitate, aceasta fiind o eroare a executantului. S-a dispus, executantului să elimine neconformitatea şi până la sfârşitul zilei de 17.12.2015 să evacueze betonul de la cei doi copaci şi să execute alveole bordurate la toţi copacii de pe amplasament, acolo unde nu au fost executate până în prezent. Menţionăm că toate aceste lucrări vor fi executate de către constructor, pe cheltuiala sa”, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgu Mureş remis Vocea Transilvaniei.
FOTO: Csibi Jozsef