Sunt ultimele clipe de strategie pentru echipa Statului Paralel. Miercuri atât Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, cât și avocatul Doru Trăilă se vor prezenta în fața magistraților de la Curtea de Apel București (CAB) pentru a cere ridicarea controlului judiciar.
"Sper că soluția de mâine (miercuri - n.r.) va fi una corectă. Magistratul va analiza cu mare atenție ce probe noi au fost aduse la dosar și de cât timp mai este nevoie ca procurorii să finalizeze o anchetă corectă, cu acces la dosar. Din câte au spus cei care sunt inculpați în aceste dosare, s-au mai adăugat 20 de noi volume la dosarul de urmărire penală, ceea ce - din punctul meu de vedere stric juridic - ar necesita o menținere a controlului pentru că, în timpul avut la dispoziție, procurorii au administrat o serie de probe noi, care s-au constituit în noi volume la dosar. De aceea, probabil că la termenul care le-a fost acordat pentru a-și pregăti apărarea - în sensul de a studia volumele noi adăugate - judecătorul va lua decizia corectă, care din punctul meu de vedere nu poate fi decât una de respingere a contestației pentru că evident ne aflăm într-o fază incipientă a urmăririi penale. În acest moment se adminstrează încă probe. Procurorii au formulat acuzații și în continuare adminsitrează probabtoriul", a explicat, marți, pentru Realitatea PLUS avocata Ingrid Mocanu.
Dosarul generalilor. Legăturile judecătorilor cu Statul Paralel. Detalii din CULISE
Potrivit Realitatea PLUS, judecătoarea căreia i-a fost atribuit acest dosar are ceva "experiență" de optimizare. Mai exact, aceasta face parte dintr-o arie de judecători care l-a achitat pe omul de afaceri Valentin Vișoiu (om de afaceri din Pitești, cunoscut pentru faptul că se află la conducerea grupului de firme Conarg - n.r.), clientul avocatului Rareș Dan.
Dosarul generalilor. Verdictul mafioților Statului Paralel, amânat. Tacticile lui Coldea
"Eu sper că nu este cazul (de optimizări - n.r.) și că judecătorii s-au eliberat de această presiuni pe care le făceau și că nu vor face altceva decât să ne arate că în trecut poate că au fost niște accidente și că acum Justiția a pornit pe un drum al însănătoșirii. Mai mult decât atât, este posibil ca o soluție de achitare să fi fost pronunțată și pentru că rechizitoriile au fost făcute așa cum au fost făcute. Adică optimizarea să fi fost făcută încă din faza de urmărire penală, nu în faza de judecată", a mai arătat avocata Mocanu.