Acest bărbat avea grave probleme în căsnicie, în sensul că el şi soţia se certau în fiecare zi, iar divorţul părea iminent. Omul a relatat că disputele se năşteau din subiecte dintre cele mai mici şi că se ajungea la certuri cumplite. Soţul şi soţia, pur şi simplu, nu se mai suportau.
Totuşi, omul avea mustrări de conştiinţă. A vrut să-şi salveze căsnicia şi căuta soluţii. Într-un moment în care apropierea fizică şi emoţională faţă de soţia lui păreau imposibile, Richard a încercat reînvierea armoniei în cuplu cu o singură întrebare. S-a trezit într-o dimineaţă şi a întrebat-o pe soţia lui: "Ce pot să fac azi ca să te fac fericită?".
Bărbatul a povestit că femeia s-a uitat ciudat la el şi l-a întrebat dacă e ironic. Soţul a insistat că vorbeşte serios şi că vrea s-o facă fericită. Atunci, ea i-a spus că ar face-o fericită dacă el ar merge în bucătărie şi ar face curat. Bărbatul a spus: "OK". A făcut curat în bucătărie. Apoi, timp de o lună a continuat s-o întrebe pe soţia lui ce ar face-o fericită, până când femeia a izbucnit în lacrimi. "Eu sunt cea vinovată pentru situaţie, nu ştiu de ce mai stai cu mine", a spus femeia. Cei doi şi-au spus toate frustrările şi problemele, iar din acel moment au lucrat la salvarea căsniciei. La câteva luni distanţă, soţii au redevenit fericiţi împreună, ca în ziua nunţii.