Scumpirea carburanților poate genera scumpiri în lanț, avertizează analiștii. Primele care se scumpesc sunt alimentele, pentru că transportul mâncării se face majoritar pe cale rutieră în România.
Creșterea prețurilor produselor alimentare și nealimentare duce la presiune asupra inflației care menține sus dobânzile. Iar dobânzile ridicate mențin ratele românilor la un nivel greu de suportat.
De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea, ușor, de la 5,90%, cât este în prezent, la 5,86%. Astfel, dacă luăm ca exemplu un credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, odată cu actualizarea IRCC, cu aproximativ 7 lei. Toate acestea după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.
Majoritatea analiștilor se așteaptă la o depreciere a leului în următoarea perioadă. Astfel, in următoarele luni, euro ar urma să treacă de pragul de 5 lei, ajungând la 5,01 lei pentru un euro. În următorul an ar ajunge la 5,06 spun analiștii.
Și gazele se scumpesc de la 1 iulie, deci astfel cresc și facturile.
Suma colosală cerută de Clejani pentru 50 de minute de cântare