Scrisoarea bucureşteanului către clujeni:
"Bă, am coborât Feleacul și v-am văzut orașul."
Bă, am coborât Feleacul și v-am văzut orașul. V-ați întins pe orizontală ca o pomană țigănească.....la noi, la București, construim pe verticală, ce atâta risipă de spațiu?
În fine, am ajuns în oraș și am găsit un hotel, patru stele, că nu dorm eu în orice cocioabă și de cum am ajuns la recepție am întrebat dacă au wi-fi pentru că trebuie să fiu conectat la realitate tot timpul și ghici ce? aveau o defecțiune; normal, doar e provincie, însă, furnizorul de internet făcuse o rețea separată ca să am eu, bucureșteanul, net pentru acele câteva ore în care netul nu funcționa.
Am fost invitat la o degustare de vinuri la o franciză ”Comtese du Berry” și i-am spus recepționerului să-mi comande un taxi , mi-a răspuns că sosește în doua minute. Bineînțeles că nu l-am crezut, toți spunem ”două minute” când știm, de fapt, că durează cel puțin 15, dar surpriză, taxiul a venit în două minute. Când m-am urcat mă așteptam să sune în boxe manele, dar nu, trebuie să fiți voi mai cu moț, în boxe suna o muzică normală și în surdină. I-am spus taximetristului unde vreau să ajung, dar înainte de asta să mă ducă la un restaurant unde să mănânc și musai să fie cât mai aproape de locul cu pricina. Mă așteptam să mă ducă cine știe unde, dar iarăși nu, m-a dus la o distanță de 15 metri de magazin și chiar mi-a recomandat două restaurante, mai mult decât atât, mi-a urat o seară frumoasă și distracție bună. La noi, la București, taximetriștii nu-și pierd timpul cu prostii de genul ăsta, pe cine interesează o urare de seră frumoasă?
Restaurantul, unul cu specific românesc, era amenajat chiar în stil românesc; ce fraieri, să nu pună ei o chinezărie pe pereți, o față de masă din plastic, o furculiță de la Ikea?! Nimic din toate astea, numai lucruri vechi,.....cum dracu să pui relicve de muzeu într-un restaurant când poți pune lucruri noi, ieftine, made in China? Când a venit ospătarul am comandat , ca un bucureștean veritabil, un platou cu de toate și ceva pe lângă, dar ospătarul, ce-o fi fost în capul lui, mi-a spus că n-am să pot mânca tot pt ca platoul este imens.....mă mir cum de nu-l dă afară patronul, tocmai i-a știrbit din profit. La sfârșit, după ce am comandat o bere, am vrut și o pălincă, numai că nu am plătit-o, era din partea casei. Voi chiar nu știți să faceți profit, cum dracu să dai o pălincă din partea casei? Cine o plătește? Asta înseamnă minus la profit.....nu prea le aveți pe astea cu capitalismul.
Am ieșit afară să fumez și mi-am lăsat aparatul foto de câteva sute bune de euro, pe masă, nesupravegheat, starea asta de confort mi-a dat-o restaurantul. Iar sunteți niște ciudați, la noi, la București, dacă faci asta ai parte de adrenalină, adică distracție, nu glumă. Mâncarea......bună, prea bună pentru profitul patronului....adică știi senzația aia că mănânci la bunici? ei, pe aia am avut-o și eu; nici urma de ”vegeta”, benzoat de sodiu, nitrit de potasiu sau cum dracu s-or mai numi otrăvurile de prin ”Centrul Vechi”. Ospătarul mi-a urat ”poftă bună” și la sfârșit m-a întrebat dacă mi-a plăcut.....Ăăăă?!, nu mi-a recomandat nicio cafea, nicio bere în plus, nimic....dacă eram patronul restaurantului îl concediam pe loc, cum să lași clientul fără să-i mai smulgi o bere din portofel?
Am plecat puțin mirat că m-a condus ospătarul până la ușă, am crezut că nu e mulțumit de șpagă, dar nu, a venit să închidă ușa după mine și să-mi spună că mă mai așteaptă...ce fraier, nici nu știe că mai ajung în Cluj abia peste un an.
La degustarea de vinuri, unde fusesem anunțat că vine elita Clujului, am crezut că am greșit locul, toți erau îmbrăcați normal, nu tu o paietă, un papion, Paciotti...nimic din toate astea, doar pulover și jeans. Vinurile din cele mai fine, brânzeturile și uleiurile în care înmuiai un fel de pâine, de asemenea. Era unul acolo care vorbea o limbă ciudată și mi-am zis ca au adus pe unul de la București, nu avea cum, un clujean, să știe atâtea despre vinuri, da` nu, era un simplu angajat al magazinului...ce fraier, dacă eram în locul lui plecam la București pe mai mulți bani, de ce dracu nu o face nu am înțeles nici acum. Mai era acolo agentul de la firma care livra vinurile și, spunându-i cine sunt, l-am rugat să-mi recomande un merlot. A durat 10 minute să identifice ce mănânc de obicei, ca să-mi spună ce vin să-mi recomande.
Am crezut ca este un agent specializat, dar nu, era unul care știa totul despre vinuri și whisky așa cum știu eu despre materiale de construcții, bașca despre istoria tuturor caselor monument istoric din Cluj....ce dracu o căuta acolo și nu vine la București, iar nu am înțeles. Am scăpat pe jos un aerator care costa 1350 de lei și patronul magazinului nici nu a venit să se uite dacă l-am stricat....la noi, la București, trebuia să-l cumperi; nimic nu știți despre vânzări. Am plecat de acolo cu agentul de vânzări la un club unde se vindeau numai spirtoase....din display-ul care costa vreo 50.000 de euro știam doar vreo trei mărci de whisky, restul, câte am băut, am crezut că sunt păcălit, nu semăna cu nimic din ce whisky am băut eu până acum, numai arome, numai pahare sofisticate, șervetele sub fiecare pahar, băutura măsurată corect.....pffff, să veniți în ”Centru Vechi” să învățați cum se face comerțul, provincialilor. Taximetristul care m-a dus spre hotel mi-a urat ”noapte bună”, dar m-am gândit că sunt singurul lui client din noaptea aceea și își permite să-și piardă timpul cu asemenea lucruri.
M-am trezit pe la ora opt, dar am crezut că e cinci, nu auzeam niciun claxon...ce ciudat, și am plecat să vizitez orașul întorcând pe linia dublu continuă, că doar nu mă duceam ca toți fraierii până la sensul giratoriu. Ajungând în centru am început, cu ochiul meu vigilent de bucureștean, să caut un loc de parcare și nu înțelegeam de ce sunt atât de multe, am crezut că sunt locuri de parcare plătite, ca în București și n-ai voie să parchezi acolo, dar nu, erau locuri de parcare cu taxă. Pe panoul pe care scria foarte explicit cum faci plata cu un simplu sms, am văzut ca sunt doua prețuri diferite, unul pentru zona A, inelul principal, și unul pentru zona B, inelul secundar. Am trimis un sms plătind două ore de parcare și am primit răspunsul care m-a oripilat: în cele doua ore cât am plătit în zona A puteam să mut mașina în zona A și B oriunde voiam eu, adică nu plăteam din nou parcarea dacă mutam mașina pe altă stradă. Eu mă întreb cum dracu fac ăștia bani la buget cu o asemenea risipă?!
Acolo unde am oprit mașina era un șanț frumos pietruit prin care curgea o apă limpede, cred că atunci îl construiseră pentru că nu am văzut niciun PET plutind. În fine, uitându-mă la minunata construcție am observat cum veneau trei rațe sălbatice pe apă. Sincer m-am speriat, am vrut să sun la 112, am crezut că sunt la țară, că poate au gripă aviară....de ce nu le prinde nimeni să le ia de acolo?
Făcându-mi-se foame am intrat într-un restaurant studențesc nu înainte să mă mir de ce sunt atâți oameni pe trotuar și atât de puține mașini pe stradă (am observat mai târziu mașinile din campusul studențesc pline de praf ceea ce trăda faptul că nu mai fuseseră de mult mutate, iar mersul pe jos, vorba zicalei, face piciorul frumos). În restaurant cred că n-au mai schimbat meniul de la începutul anilor 2000 pentru că o ciorbă costa 3,5 lei și o cafea 3 lei. Surpriza a venit odată cu nota de plată, o ciorbă chiar costa 3,5 lei în restaurantul din buricul târgului. Cred că patronul nu plătește chirie pentru că altfel nu-mi explic. Ospătarii, niște unguri răi, mi-au vorbit în românește și mi-au zâmbit larg. Cred că se așteptau la un ciubuc gras altfel nu-mi explic, din nou.
După câteva ore de plimbat prin centru mi-am dat seama că cerșetorii și puradeii care te sâcâie sunt în concediu, dar pleacă toți odată....așa da organizare. În București își iau concediu programat astfel încât să nu rămână spații neocupate.
În sfârșit s-a făcut seara mult așteptată pentru că am uitat să spun că am rămas o noapte în plus ca să mă duc la Operă, prima operă de stat construită din țară. Vis-a-vis un restaurant cu o vitrină impecabilă. M-am dus să fac niște aroganțe, nu puteam pleca din Cluj cu banii în buzunar, trebuia să ma vadă cineva și în splendoarea potenței mele financiare. Când am intrat în restaurantul ”Opera” am avut un șoc, era ”un împinge tava”. Mult prea curat și aerisit pentru un astfel de restaurant, mult prea luminos și fără mirosurile din restaurantele bucureștene de gen. M-am liniștit când am văzut persoanele de la coadă: oameni la costum, studenți, corporatiști. M-am așezat frumos la rând în spatele unui domn îmbrăcat în costum. Când a ajuns la casă să plătească, a plătit un meniu dublu, dar a luat doar unul. Am zis că asta o fi, probabil, aroganța clujenilor. Aveam să aflu mai târziu că nu e așa când un homeless a intrat în restaurant, s-a așezat frumos la rând, fără ca nimeni să vocifereze și a întrebat dacă la acel moment sunt meniuri plătite de altcineva. M-a bufnit râsul, doar nu era ca vânzătoarea să nu-și oprească banii domnului în costum plătiți pe meniul pe care nu-l luase și să-i dea omului, gratis, să mănânce, dar fix așa s-a întâmplat: homeless-ul s-a ales cu o masă caldă și chiar, la sfârșit, după ce a terminat de mâncat, a strâns firimiturile de pe masă într-un șervețel și vesela a dus-o în locul special amenajat. Am înțeles atunci de ce nu au și o femeie de serviciu ca să strângă după fiecare client. Am plecat dezamăgit că într-un astfel de loc, în zona zero a Clujului, am găsit ”un împinge tava” în locul unui restaurant fițos. Nu puteam să nu-mi hrănesc orgoliul și am intrat într-o patiserie care, după stilul amenajării și afișele din vitrina în care erau prezentate produsele tradiționale, m-au dus cu gândul la pâine și prăjituri scumpe....am câteva exemple din București. Aceeași surpriză neplăcută și aici: prețuri corecte, vânzătoare drăguțe, ”bună ziua” și altele. Mi-am mâncat prăjiturile chiar acolo, în patiserie și la un moment dat, același homeless a intrat și s-a așezat fără să spună nimic pe scaunul cel mai apropiat de intrare. Instinctiv m-am uitat curios la vânzătoare și mă așteptam să-l dea afara, dar nu, i-a făcut un semn discret din cap că l-a văzut și a început să îndese, aleatoriu, într-o pungă, câteva produse. A ieșit după tejghea, s-a dus către ”mizerabilul” homeless și i-a înmânat sacoșa cu un zâmbet larg, iar acesta i-a mulțumit frumos și a plecat. Cred ca vânzătoarea are salariul mare de își permite să plătească din banii ei atâtea produse......sau o lăsa-o patronul?! Nu m-am putut abține și am întrebat-o de ce a făcut asta și din nou răspunsul mi s-a părut din altă lume : ” Este ora închiderii, produsele pe care i le-am dat au doar 24 de ore garanție, dacă nu i le-aș fi dat, mâine dimineață le-aș fi aruncat oricum. Omul, și alții ca el, vine în fiecare seară și nu se supară dacă uneori nu primește nimic! ”
Am ieșit bombănind și am traversat strada fix acolo, în dreptul patiseriei, trecerea era la vreo 20 de metri; foarte departe. Am ajuns mai devreme la Operă și ușa de la intrarea principală era închisă. Am ocolit clădirea crezând că intrarea se face prin lateral (am aflat mai târziu că ușa stă închisă tocmai ca să nu intre bucureștenii ca mine în foaier în timpul spectacolului să deranjeze actul artistic). Am găsit o ușă deschisă și am intrat întrebând cu voce tare, de bucureștean, dacă pe acolo este intrarea. O doamnă frumos îmbrăcată, elegantă chiar, mi-a făcut un semn discret acoperindu-și buzele cu degetul arătător și m-a condus afară pe unde intrasem. Mi-a spus că aceea este intrarea artiștilor și s-a oferit să mă conducă până la intrarea principală. Între timp, spectacolul anterior se terminase și ușile care dădeau în foaier erau larg deschise. Doamna frumos îmbrăcată m-a predat unei plasatoare, i-a spus ceva ce nu am auzit (probabil să se poarte frumos cu mine pentru că sunt din București) și aceasta, la rândul ei, m-a condus până în loja unde aveam bilete, chemând un voluntar să rămână la post în locul ei până se întoarce. (pe doamna elegantă aveam s-o vad pe scena jucând în piesă)
Sunt dezamăgit de ce am vazut și pățit la Cluj. Niște țărani!"
Sursa: Ziua de Cluj
