Fostul consilier prezidenţial, Corina Creţu, în prezent membru al Parlamentului European, este dezamăgită de interesul scăzut al autorităţilor faţă de problemele europene. Creţu a adresat, în acest sens, o scrisoare deschisă preşedintelui şi premierului. Ea atrage atenţia că scandalurile şi lupta dintre Palate eclipsează, din păcate, interesele României în cadrul Uniunii Europene.
SCRISOARE DESCHISĂ
"În primul rând, daţi-mi voie să-mi exprim dezamăgirea faţă de faptul că pe agenda dumneavoastră problemele europene fie nu există, fie sunt eclipsate de meschine şi lipsite de orizont lupte pentru putere. [...] În opinia mea, dincolo de apartenenţa politică a fiecăruia dintre noi, suntem români şi acum important este să ştim să jucăm cu inteligenţă cărţile pe care le avem, iar ideal ar fi ca, măcar în ceea ce priveşte promovarea interesului nostru în Europa, să fim consideraţi parteneri pentru construcţia identităţii europene a României".
Corina Creţu, membru în Parlamentul European