Scrisoare deschisă către medici: "Domnu’ doctor, dacă îţi ia foc casa, dai şpagă la pompieri ?"

Iată scrisoarea!

„Încep acest mic protest cu menţiunea că nu se adresează întregii categorii profesionale numită generic “doctori”.

Şi acum să vă spun ce am pe suflet vouă, “iubitori de plicuri pătate”, care vă declaraţi sideraţi de faptul că vă paşte puşcăria pentru conţinutul acelor plicuri .

Eu cred că nu aţi ştiut niciodată ce se află înăuntrul lor, iar, dacă aţi ştiut, vă spun de pe acum că aţi fost inumani .

De ce cred asta ?

Păi, ştiţi voi oare câtor copii li s-a luat de la gură ca acele plicuri să conţină “ceva” ?

Ştiţi voi oare câţi au vândut ce aveau pe acasă ca să audă din gura dumneavoastră cuvântul magic “se rezolvă”?

În presă aţi spus adevăruri trunchiate … Aţi spus că plicul este o recunoştinţă a pacientului pentru “devotamentul”, “profesionalismul” şi grija cu care l-aţi tratat .

Eu zic că nu este aşa ...Ce vă sperie pe voi este “flagrantul” care poate să vă doboare pentru că plicul vine înainte de actul medical …

În fiecare spital există la nivel de zvon tarifele fiecărui doctor ca să ştie pacientul să vină pregătit . De multe ori, pacientul chiar este întrebat dacă a venit “pregătit” ... şi nu ... nu pregătit cu pijama, prosop, cană etc., ci cu ceva pentru plic …

Ne spuneţi mereu că veţi pleca afară şi că acolo veţi trăi mai bine. Aşa e ...şi eu am plecat ... şi trăiesc mai bine, dar nu m-am lăudat în presă.

Dar să nu vă închipuiţi voi că afară o să vă tolereze cineva deprinderile, abaterile, diagnosticele puse aiurea şi nici nu o să vă pună cineva şefi ...mai întâi, mai trebuie să învăţaţi.
Acolo nu o să accepte niciodată să chemaţi pacientul dintr-un spital la cabinetul dv. particular de acasă…

Nu am să neg vreodată că vi se cuvin salarii mai mari, chiar am să vă susţin pentru că nici eu nu vreau să fiu tratat de cineva care se gândeşte la ratele de la bancă şi nu la actul medical .

Am să ies cu voi în stradă, dacă va fi nevoie, dar, să ştiţi, că pentru situaţia prezentă doar voi sunteţi vinovaţi.

Sunteţi vinovaţi pentru că nu aţi avut demnitatea să vă cereţi drepturile celor de sus. În schimb, aţi avut curajul să cereţi “drepturile” celor de jos (pacienţilor) .

În încheiere, vreau să încercaţi un execiţiu de imaginaţie :

 Dacă astăzi v-ar lua foc casa, cum v-aţi simţi dacă pompierul ar aştepta “Plicul”, stând cu cisterna plină lângă flăcările care vă mistuie agoniseala de o viaţă ?”