”Scoţia ar trebui să aibă oportunitatea de a alege dacă să devină independentă mai degrabă în prima decât în ultima parte a viitoarei sesiuni parlamentare”, a spus Premierul.
La referendumul precedent, din 2014, 55% dintre scoțieni s-au pronunțat în favoarea rămânerii în Regatul Unit. Nicola Sturgeon consideră însă că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce, în 2016, Scoţia a votat masiv împotriva ieşirii din Uniunea Europeană.
Ulterior, Sturgeon a denunțat încăpățânarea Londrei de a refuza prelungirea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE, lucru care a provocat un prejudiciu care putea fi evitat companiilor scoțiene.
Criticile la adresa guvernului de la Londra s-au intensificat și în contextul pandemiei.
Potrivit unui sondaj realizat luna trecută, citat de ziare.com, la cel de-al doilea referendum s-ar pronunța în favoarea independenței 58% dintre scoțieni.
În prezent, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord include Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor.