Informațiile au fost furnizate de inspectoratele școlare județene astăzi, la ora 10:00, a anunţat Ministerul Educaţiei. De asemenea, în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situații de urgență, vineri, 23 martie, cursurile sunt suspendate integral în județele Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călărași, Ilfov, Olt, Ialomița (cu excepția grădinițelor cu program prelungit) și în municipiul București.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice, specificul zonei și al unității şcolare, inspectoratele şcolare judeţene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerilor unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Deciziile se avizează favorabil numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.