După anunțul atacului din fața clădirii Parlamentului britanic, soldat cu doi morți, până în prezent, și numeroși răniți, Parlamentul regional scoțian a suspendat votul care urma să o acrediteze pe Nicola Sturgeon să solicite un referendum privind independența Scoției după Brexit. Votul moțiunii era programat pentru astăzi, la ora 17:30, ora locală.
''Deși nu există informații care să sugereze existența unei amenințări specifice pentru Scoția, Edinburgh sau Holyrood (parlamentul regional), am sporit măsurile de securitate, cu efect imediat la parlamentul scoțian ca măsură de precauție'', a precizat conducerea legislativului scoțian, într-un comunicat, precizând că urmărește ''situația foarte îndeaproape'', menționează agerpres.ro