„Automatizarea, în tandem cu recesiunea Covid-19, creează un scenariu de „dublă întrerupere pentru angajați”, se arată în raportul publicat, astăzi, de Forumul Economic Mondial (WEF), citat de CNN, care avertizează că inegalitatea va crește cel mai probabil, cu excepția cazului în care angajații care vor rămâne fără un loc de muncă vor putea fi recalificați în noi profesii.
Din datele obținute până în prezent, scenariul care se întrevede nu este deloc optimis, și asta pentru că mai mult de două cincimi dintre companiile mari chestionate de WEF au anunțat că intenționează să își reducă forța de muncă ca urmare a integrării tehnologiei în activitatea de zi cu zi.
Potrivit raportului, pandemia a accelerat adoptarea tehnologie atât de către companii, cât și de către consumatori, crescând cererea de cloud computing și servicii de comerț electronic, din tot acest proces ieșind pierzătoare companiile care nu își pot servi clienții online.
Muncitorii care nu pot lucra de acasă, fie pentru că job-urile lor necesită interacțiune față în față, fie pentru că au acces limitat la internet, au fost, de asemenea, defavorizați.
"Ne găsim într-un moment definitoriu: deciziile și alegerile pe care le luăm astăzi vor determina cursul vieților și mijloacelor de trai ale unor generații întregi", susțin Klaus Schwab, fondatorul WEF, și Saadia Zahidi, membrul consiliului de administrație, în prefața raportului.
Locurile de muncă care urmează să fie din ce în ce mai redundante includ asistenții administrativi, contabilii și funcționarii care se ocupă de salarizare, în timp ce pozițiile în creștere sunt cele din economia verde, joburile în industria datelor și inteligenței artificiale, precum și noile locuri de muncă în inginerie, cloud computing și dezvoltarea produselor.
Totodată, se întrevede o creștere cumva așteptată a locurilor de muncă în domenii precum Marketing, Vânzări și Producție de conținut, precum și joburile care necesită o aptitudine pentru lucrul cu oameni din medii diferite.
Gândirea critică, analiza și rezolvarea problemelor rămân printre abilitățile de top pe care cele mai mari companii din lume le consideră ca fiind de o maximă importanță în următorii cinci ani. Lor li se adaugă toleranța la stres, rezistența și flexibilitatea.