Această inițiativă legislativă vine în contextul creșterii alarmante a numărului accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii și are ca scop principal reducerea riscului de accidente și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Conform noilor prevederi, administratorii drumurilor vor fi obligați să monteze semafoare la toate trecerile de pietoni situate pe drumurile cu două sau mai multe benzi de circulație pe fiecare sens de mers. De asemenea, în anumite zone, aceștia vor trebui să instaleze și limitatoare de viteză.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat și transmisă pentru dezbatere Camerei deputaților.
Conform noilor prevederi, administratorul drumului este obligat:
- pe drumurile sau străzile cu minimum două benzi de circulaţie pe sens, la trecerile de pietoni să monteze semafoare şi să realizeze refugii ori spaţii interzise circulaţiei vehiculelor;
- în apropierea unităţilor de învăţământ, unităţilor sanitare sau de asistenţă sociomedicală, a pieţelor, târgurilor, precum şi în zonele cu risc sporit de accidente, prin grija autorităţilor locale sau a administratorul drumului, după caz, să monteze parapete de protecţie şi să realizeze amenajări rutiere pentru reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor.
Schimbări în structura școlilor auto
Actul normativ ce urmeazăsă fie analizat de Camera Deputaților mai vine cu noutăți și în ceea ce privește durata școlii de șoferi. Astfel, proiectul propune o creştere cu 50% a numărului de ore de instruire practică a viitorilor șoferi.
Dacă în prezent cursanții sunt obligați să facă 30 de ore de conducere practică, în viitor ar putea avea nevoie de minimum 45 de ore.
În plus, examenul pentru obţinerea permisului auto ar putea fi dat în fața unui examinator privat.
„Examinarea pentru obținerea permisului de conducere se poate realiza și de către examinatori persoane fizice atestate de către autoritatea competentă, potrivit normelor de aplicare a prezentei legi. Desemnarea examinatorului […] se realizează prin tragere la sorţi”, se precizează în proiectul de lege adoptat de Senat.
Proiectul de lege va fi analizat în Camera Deputaților, și, dacă va trece de forul decizional, va fi transmis apoi către Președintele României pentru promulgare. După parcurgerea acestor etape, actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial, după care autoritățile vor avea la dispoziție 90 de zile pentru aplicarea noilor prevederi.