Noul proiect de lege vizează modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede în prezent că valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl și BE este de 10 ani.
Propunerea de modificare a legii prevede o valabilitate mai mare a permisului auto. Dar numai pentru persoanele care nu au împlinit 70 de ani.
Chinez ucis în bătaie, lângă București - Victima avea mai multe lovituri la nivelul capului
„Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă este de 5 ani”, se arată în documentul menționat.
Prin măsurile propuse de reducere a valabilității administrative a permiselor de conducere pentru persoanele care au împlinit şi depăşit vârsta de 70 de ani se va trece la o evaluare medicală mai frecventă a acestora persoane şi astfel, în consecinţă, se va reduce numărul accidentelor produse de aceştia, susțin inițiatorii acestei legi în expunerea de motive.
De asemenea, șoferii care au trecut de vârsta de 80 de ani vor fi obligați să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare 2 ani.
„Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere de toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă este de 2 ani”, mai prevede proiectul de lege.
Senatorii PSD, PNL, UDMR și de la minorități, care au inițiat această modificare legislativă, propun ca valabilitatea permiselor auto să crească. Astfel, de la 10 ani, cât e în prezent, termenul de valabilitate al unui permis va crește la 15 ani.
„Prin creşterea valabilităţii administrative a permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, fiecare din cei peste 3 milioane de posesori ar face o reducere a cheltuitelor ocazionate de reînnoire a permisului de conducere cuprinsă între 259 lei şi 309 lei”, se mai arată în expunerea de motive a inițiatorilor.
Dorel din Neamț a asfaltat o stradă în așa fel încât i-a blocat pe oameni în propriile curți
„În jur de 3 milioane de persoane ar putea beneficia de creșterea valabilității administrative a permiselor de conducere, ceea ce ar duce la reducerea costurilor, iar timpul pierdut de fiecare cetățean pentru întocmirea dosarului și depunerea lui va fi folosit în alte scopuri”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Deocamdată, modificarea legii se analizează în Senat, iar dacă va fi aprobată, va ajunge la Camera Deputaților, acesta fiind for decizional. Și numai după ce președintele României va promulga modificările, acestea vor putea fi publicate în Monitorul Oficial și aplicate șoferilor.