"Am ales să renunţ să fiu gazda Oscarurilor de anul acesta... deoarece nu doresc să creez o diversiune într-o noapte care ar trebui celebrată de atât mulţi artişti extrem de talentaţi. Îmi cer scuze sincer faţă de toată comunitatea LGBT pentru remarcile mele insensibile din trecut", a scris Hart pe Twitter.
Decizia lui Hart intervine după ce unele comentarii făcute de el pe Twitter cu ani în urmă au reapărut acum online, după anunţul făcut de actor că va fi gazda ceremoniei Oscarurilor din 2019.
Nominalizările la cea de-a 91 ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate la 22 ianuarie, iar ceremonia va avea loc pe 24 februarie, la Hollywood, şi va fi transmisă în direct la televiziune.