Orban și Cîțu au participat sâmbătă la alegerile din PNL Mureș, competiţia județeană fiind câștigată de Ciprian Dobre. Cristian Chirteş, contracandidatul său, a obţinut trei voturi mai puţin.
”A fost o competiţie frumoasă, cât se poate de dramatică. Rezultatul a fost extrem de apropiat. Îl felicit atât pe Cristian Chirteş, în primul rând pentru că a condus filiala PNL timp de patru ani cu rezultate bune. De asemenea, îl felicit pe Ciprian Dobre care astăzi a câştigat şi mă bucur enorm pentru mesajul de unitate şi de forţă al PNL pe care l-a dat atât Ciprian Dobre, cât şi Cristian Chirteş. Eu continui campania. Mă voi adresa membrilor Partidului Naţional Liberal. După 20 august, va începe a doua fază a competiţiei, faza de prezentare a moţiunilor în fiecare filială. Moţiunile vor fi prezentate în faţa Colegiului Director Judeţean, care cuprinde Biroul Judeţean ce va fi ales, plus primarii, preşedinţii de organizaţii locale. Moţiunile vor fi votate, după care vor fi stabiliţi delegaţii la congres, iar delegaţii la congres sunt cei care hotărăsc cine va fi preşedintele Partidului Naţional Liberal", a declarat Orban la finalul conferinței de alegeri.
Liderul PNL a spus că are susţinători în ambele echipe care s-au confruntat, sâmbătă, la Târgu Mureş şi că va duce o campanie din om în om, mai ales că se aşteaptă la o competiţie foarte strânsă pentru conducerea partidului.
”Eu am susţinători şi în echipa lui Cristi Chirteş, şi în echipa lui Ciprian Dobre. În general, eu cunosc foarte bine fiecare filială, am relaţii apropiate cu foarte mulţi primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi toată campania mea va fi din om în om, către colegii mei de partid. Întotdeauna ai emoţii, normal. Şi acum am avut emoţii, ca să vă spun drept. Vă daţi seama, a fost aşa, cu... Dacă punea cineva tensiometrul, erau pulsul şi tensiunea foarte ridicate. A fost o bătălie dramatică, în care ba a condus Cipri Dobre, ba a condus Cristi Chirteş, ba a revenit Cipri Dobre. La un moment dat era egalitate şi la renumărare, până la urmă s-a constatat această diferenţă. Oamenii au decis, delegaţii au decis, preşedintele ales are deplina legitimitate. Cristi Chirteş va fi alături de preşedinte şi de noua echipă. Sunt convins că PNL merge înainte, spre rezultate şi mai bune. Cu siguranţă, mă aştept la un scor strâns, la nivel central”, a mai spus președintele PNL.
Cîţu, care s-a retras înaintea anunţării rezultatelor votului, a transmis că obiectivul său este ca PNL să rămână opt ani la guvernare și a precizat că a intrat în cursa pentru șefia partidului pentru a câștiga.
”În acest două luni ne alegem conducerile pentru următoarele bătălii pe care le va da Partidul Naţional Liberal în 2024 şi aceştia sunt liderii cu care vom ieşi în faţă. Obiectivele sunt importante, şi nu sunt doar pentru anul 2024, obiectivele sunt să fim la guvernare opt ani de zile. De aceea mă uit la oamenii pe care vreau să îi am lângă mine să înţeleagă aceste obiectiv, este unul foarte clar. Ştiu că este îndrăzneţ, dar, dacă nu ne ţinem de el, nu vom putea să modernizăm România. Acesta este mesajul pe care l-am dat şi astăzi aici. Am intrat să câştig şi voi câştiga, altfel nu intram la aceste lucruri”, a spus premierul, potrivit Agerpres.