Cum s-a întâmplat tragedia
Conform Deliei Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cazul șocant a fost descoperită luni dimineața.
La data de 27 mai 2024, autoritățile au fost alertate cu privire la moartea unui bărbat de 53 de ani, care a fost găsit spânzurat în curtea casei sale. În interiorul locuinței, soția sa, în vârstă de 47 de ani, a fost descoperită moartă, prezentând leziuni la nivelul capului.
„La data de 27 mai 2024, am fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 53 de ani, din comuna Hilişeu Horia a fost găsit decedat ( prin spânzurare), în curtea locuinţei, iar în interiorul imobilului a fost găsită decedată soţia acestuia, de 47 de ani" a declarat Delia Nenișcu.
Primele cercetări indică faptul că bărbatul și-ar fi ucis soția într-un act de violență extremă, înainte de a-și lua propria viață. Potrivit investigatorilor, femeia prezenta răni severe la nivelul capului, sugerând o moarte violentă.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, care continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc această tragedie. Anchetatorii încearcă să reconstituie evenimentele care au dus la acest act de violență extremă și să înțeleagă motivele din spatele gestului bărbatului.