Femeia de 21 de ani lovește o fetiță cu picioarele, de mai multe ori, fără să-i pese că biata copilă plânge de durere. Apoi, o trântește de podea.
În final, iese în holul blocului și o amenință că o aruncă printre scări. În tot acest timp, femeia se adresa, în filmare, partenerului ei, aflat în străinătate.
Iubitul tinerei, care nu este și tatăl fetiței, este plecat la muncă, peste hotare, de trei luni. În filmare, femeia îi cere bani, ca să nu îi facă rău copilei.
Femeia i-a trimis imaginile unei rude care a sunat la 112 și a povestit totul. Agresoarea a fost reținută pentru 24 de ore.
Copila a ajuns la spital și acum este în grija unui asistent maternal.
Un judecător a decis luni că femeia poate fi cercetată în libertate, sub control judiciar, potrivit stiriest.ro