Incidentul a avut loc miercuri la colegiul Outwood Academy, din orașul Ripon, în timpul ceremoniei de comemorare a armistițiului Primului Război Mondial.
În sala în care se desfășura ceremonia era foarte cald. Aproximativ 40 de copii au început să aibă amețeli, stări de vertij și grețuri, scrie Agerpres.
"Câțiva copii au leșinat la început, apoi au urmat și alții ca într-un efect de domino", a declarat Dave Winspear, un responsabil al pompierilor. Potrivit lui, nicio substanță periculoasă sau element perturbant nu a fost găsit în școală.
Incidentul a determinat o importantă desfășurare de forțe de salvare, de pompieri și poliție. Joshua Hall, un elev de 15 ani, a povestit cum s-a "propagat epidemia". Eram toți în sala de ceremonii în picioare, iar apoi elevii au început să cadă unul după altul". Un alt elev a povestit: "Când un băiat s-a simțit rău, am crezut că este tot. Dar apoi am auzit o bufnitură și am văzut cum se prăbușește altul".
"A fost apoi un efect de domino, alți trei sau patru copii au căzut iar o mulțime de elevi s-au năpustit afară la aer. Mai multe fete au avut o criză de panică", a adăugat el. Școala numără peste 600 de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani.