A scăzut la mai mult de jumătate din valoarea înregistrată la începutul anului 2014, o situaţie care nu a fost prevăzută aproape de nimeni. Astfel încât se pune întrebarea: care ar putea fi cel mai de jos nivel posibil la care va ajunge preţul petrolului?
Un răspuns - care de altfel va îngrozi mari producători de petrol, cum ar fi Rusia și Venezuela - este că nu există nici un motiv de netrecut pentru ca petrolul să nu ajungă la nivelul de doar 20 de dolari barilul. În fond și la urma urmei a fost deja acolo.
Cota de 50 de dolari pe baril are deja un efect uimitor: rubla rusească este la podea, iar Rusia se află în prezent într-o criză economică din cauza asta, Venezuela este, de asemenea, într-o criză politică și economică majoră, iar prețurile în coborâre sunt susceptibile să ducă zona euro în deflație cât de curând, în cazul în care nu a intrat deja în această situație.
De cealată parte, aproape fiecare economie avansată din lume se bucură un pic de o primă de creștere în acest an, în condițiile în care prețurile mai mici ale benzinei ar trebui să ridice consumul. Afacerile vor înregistra creșteri datorită costurilor de transport reduse.