Conflictele politice internaționale seamănă izbitor de bine cu cele dinaintea celor două războaie mondiale și ar conduce spre un al treilea război, spun specialiștii. Marile puteri, în special China, vor dori să-și asigure resursele naturale prin încheierea unor alianțe cu regimuri autoritare din toată lumea. În schimb, vor fi oferite Americii Latine, Orientul Mijlociu și Africii diferite mărfuri, inclusiv militare.
De asemenea, noul război va reuni într-o tabără China, Rusia și statele islamiste, latino-americane și africane care consideră că au fost neîndreptățite de Occident și de capitalismul liberal. De cealaltă parte sunt Vestul și aliații lui printre care Japonia, Coreea de Sud și India. Conducătorii occidentali par a fi mai interesați de manevrele diplomatice decât de înfruntarea unui pericol actual.
Câștigarea acestui război depinde de trei lucruri: o bază industrială solidă, pregătirea militară și moralul pe plan intern.
Situația militară a Occidentului este însă mult mai îngrijorătoare. Retragerea Statelor Unite ale Americii din Afganistan le-a dat speranțe deopotrivă Chinei și Rusiei. Regatul Unit, care are cea mai puternică armată din Europa, are numai 150 de tancuri, în vreme ce Germania are muniție suficientă doar pentru două zile de război. Până și SUA au dificultăți în a-și aproviziona constant aliații.
„Rusia ne duce în pragul unui al treilea război mondial”, a spus recent Volodimir Zelenski, subliniind că invadarea Ucrainei a declanșat tensiuni globale și a trasat linii de luptă din ce în ce mai multe țări.
Președintele ucrainean a acuzat Moscova că „aprinde foc” în întreaga lume, exportând conflicte peste tot din Balcani în Orientul Mijlociu. Într-un interviu pentru The Sun, Zelenski l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că exploatează atacul Hamas din octombrie asupra Israelului, susținând că măcelul a fost o „dorință cu adevărat mare” a Rusiei.
SUA și aliații săi se aflau deja într-un nou război rece cu China, a susținut istoricul Niall Ferguson în The Times, dar invazia Ucrainei de către Rusia a fost „aproximativ echivalentă cu Războiul Coreean din timpul primului Război Rece, dezvăluind o diviziune atât ideologică, cât și geopolitică. între țările din anglosfera, vestul Europei și Japonia și cele din așa numitul „Heartland” eurasiatic (China, Rusia și Iran plus Coreea de Nord)”.
Și acum războiul dintre Israel și Hamas din Gaza amenință să se dezvolte într-un conflict mai larg din Orientul Mijlociu, aducând cu el riscul unui război total între blocurile de superputeri care susțin părți opuse.
Ea amenință să devină „următoarea criză dintr-o cascadă de conflicte care are potențialul de a escalada la un al treilea război mondial”, a avertizat Ferguson, „mai ales dacă China profită de momentul – poate încă din 2024 – pentru a impune o blocada Taiwanului”.
Și Națiunile Unite, „văzute ca forul global pentru soluționarea disputelor, este măcinat la rândul său de mai multe dispute decât de obicei”, a declarat Adam Boulton la Sky News.
Având în vedere că liderii europeni sunt obosiți de conflictul din Ucraina și la Washington crește rezitența în ceea ce privește un sprijin nelimitat, „prioritatea strategică a lui Putin este de a distrage atenția occidentală de la Ucraina”, a scris Politico, iar el ar putea vedea războiul din Gaza ca fiind ocazie perfectă de a-și pune planul în aplicare.
Revelion 2024: surprize uriașe oferite de Realitatea PLUS, la trecerea dintre ani - VIDEO
La fel ca pretenția Rusiei asupra Ucrainei, Beijingul vede Taiwanul ca parte integrantă a unui teritoriu chinez unificat. În ultimii ani, a adoptat o atitudine din ce în ce mai agresivă față de insula mult râvnită. În același timp, SUA sub președintele Joe Biden și-au intensificat sprijinul – financiar, militar și retoric – pentru menținerea independenței Taiwanului.
În ultimele luni a existat o încercare, condusă de Washington, de a mai potoli retorica ostilă și de a găsi un teren comun. Cu toate acestea, analiștii cred că relațiile sunt atât de tensionate încât „restabilirea unei aparențe de stabilitate și echilibru va necesita mult mai mult efort și voință politică”, a scris NPR, și va fi „testată” de alegerile prezidențiale din SUA și Taiwan din 2024. Încrederea reciprocă este slabă.”
Eșecul detensionării riscă un scenariu apocaliptic, în care China profită de criza actuală din Gaza pentru a impune o blocada Taiwanului și să atragă SUA într-un conflict armat.
Dincolo de costul uman devastator, chiar dacă lupta s-ar purta prin metode convenționale, un conflict militar între cele mai mari două economii ale lumii ar duce la „o ruptură a lanțurilor globale de aprovizionare, o lovitură adusă încrederii și prăbușirea prețurilor activelor”, a declarat editorul economic al The Guardian, Larry Elliott. . „Ar avea consecințe economice catastrofale”.