Un bărbat din localitatea Bucov, efectua săpături pentru o canalizare însă deodată pământul s-a surpat iar muncitorul a fost îngropat până la brâu. Pompierii au intervenit pentru salvarea acestuia și au solicitat ajutoare.
Conform Evz.ro, la fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD, un camion de intervenție și o autospecială de prima intervenție și comandă.
După două ore de efort, salvatorii au reușit să-l salveze pe bărbat. Muncitorul a fost conștient pe tot parcursul procedurilor de salvare.