Fondul școlii, un fenomen ilegal, se aplică forțat într-un liceu din Mangalia. Elevilor li se cer bani chiar și pentru xerox, iar conducerea școlii ține până și o listă cu datoriile acumulate de fiecare clasă la plata acestei taxe.
Sătulă să dea bani, o elevă s-a revoltat și a postat pe Facebook listele.
„Din spusele elevilor, banii aceștia se strâng de peste 8 ani. Toată lumea știa de strângerea banilor pentru xerox. Astfel, părinții plătesc dublu, în funcție de școală”, a declarat Ariana Dudună, președinte AEC.
Directorul liceului neagă însă acuzațiile și susține că părinții dau de bunăvoie banii.
„Dar acea cotizație am înțeles că este benevolă, voluntară. O dă doar cine crede că poate să contribuie, o sumă mică, doar 30 de lei”, a afirmat Daniela Diaconu, directorul Liceul Callatis din Mangalia.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au demarat o anchetă.
„Dacă a existat o asemenea practică, e clar că nu este în regulă și vom lua măsuri în consecință”, a precizat Sorin Mihai șeful ISJ Constanța.
Astfel de obiceiuri pot fi sancționate cu amendă de până la 2.000 de lei.