,,E o veste foarte bună!”, a spus avocatul Frédéric Douchez despre anunțul Parchetului, apreciind că ,,procurorii au putere de investigare mult mai mare decât cei cărora le-a fost încredințată ancheta preliminară”. Potrivit acestuia, până în prezent au fost depuse aproape 80 de plângeri.
Investigațiile preliminare legate de anchetă au fost deschise la finalul lunii noiembrie 2019, după apariția în publicația L ' Express a unui articol care denunța ,,condițiile indecente” de conservare a cadavrelor a mii de persoane care ,,și-au donat corpul științei”. Dezvăluirile au provocat guvernul de la Paris să solicite închiderea ,,templului anatomiei franceze” și deschiderea unei anchete administrative. Raportul comisiei, făcut public pe 13 iunie 2020, arată că Universitatea a comis, mai mulți ani, ,,grave erori etice” și că faptele ar fi avut loc. ,,Conducerea Universității a fost atenționată de mai multe ori, dar nu a implementat corecții durabile înainte de 2018”, subliniază raportul. Printre nereguli, raportul menționează o problemă în împărțirea reponsabilităților, luptele de putere, absența unui regulament și ,,o cursă a dezvoltării activității cu partenerii privați și companii prestigoase”, destinată să rezolve problemele financiare ale instituției. Deși Frédéric Dardel, fost director al CDC, a declarat că, ,,întrucât cadavrele reprezintă un cost marginal, este normal ca cei care le utilizează să plătească”, mai mulți angajați au admis că s-a făcut trafic. Un cadavru ar fi fost vândut și cu 900 de euro și, mai mult, unele corpuri n-ar fi fost folosite niciodată pentru știință, noteză Le Figaro. Dezvăluirile făcute de L ' Express indică inclusiv condiții deplorabile de muncă ale personalului medical.
CDC, deschis în 1953, era cel mai mare centru de anatomie din Europa și, până la închiderea sa, a primit sute de cadavre pe an, cu titlu de donație. "Zeci de cadavre goale, dezmembrate, unele descompuse. Altele înegrite sau găurite, roase de şoareci. Saci de gunoi din care atârnă bucăţi de carne umană. Pe sol capete de oameni." Aceasta este situația de la CDC dezvăluită de L ' Express.