Un control al Ministerului Sănătății la Universitate a scos la iveală mai multe nereguli, unele care ar fi fost girate chiar de rectorul Lucian Georgescu.
Una dintre nereguli vizează plata mai multor taxe judiciare de timbru, de sute de mii de lei, pentru procese pe care le are pe rol. Legea spune însă că Universitatea este scutită de aceste taxe. Cu toate acestea, taxele au fost recuperate prin decizii judecătorești și ulterior încasate de angajați ai instituției, cu girul rectorului.
Ministerul Educației a sesizat Parchetul Judecătoriei Galați în acest sens.
Corpul de Control a descoperit că rectorul are și relații contractuale prin firma sa cu instituția pe care o conduce.