Potrivit acesteia, agresiunea asupra minorei s-ar fi produs în timp ce fata se afla internată în Secţia de chirurgie infantilă, iar aparţinătorii ei au sesizat Poliţia după copila ar fi povestit ce i s-a întâmplat, conform agerpres.ro.
În urma cercetărilor întreprinse, poliţiştii l-au indentificat pe brancardier, acesta fiind dus la audieri.
"În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Maramureş", a precizat Meteş.
Conform unor surse medicale din cadrul SJU Baia Mare, brancardierul lucrează de şapte ani în spital şi nu a fost implicat niciodată în incidente cu pacienţii.
Conducerea spitalului a precizat că va lua măsuri disciplinare împotriva angajatului în funcţie de rezultatul anchetei.