Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi, conducerea primăriei propune includerea Municipiului Craiova în competiţii şi campanii internaţionale organizate de European Best Destinations pentru care va achita taxa în cuantum de 29.690 euro.
"Primăria vrea să mai dea 30.000 de euro pentru a include Craiova în topul Europe\"s Best Destination în timp ce dă doar 1.000 de lei premiu pentru Târgul Meşterilor Populari. Este o bătaie de joc la adresa acestor oameni care duc mai departe tradiţiile populare", a afirmat, marţi, consilierul PNL Teodor Sas, în cadrul unei conferinţe de presă.
De asemenea, consilierul judeţean PNL Florian Gătejescu s-a referit la situaţia din Piaţa Veche din Craiova, pentru care Consiliul Local al Municipiului Craiova a aprobat un proiect ce presupune "asanarea" şi o "refuncţionalizare a zonei, dar cu un alt specific, cel de piaţă / târg nemaifiind potrivită pentru un amplasament ultra-central". Reprezentanţi ai societăţii civile se opun acestui proiect şi au iniţiat o petiţie în acest sens, pe motiv că "în jurul parcului Sf. Dumitru sunt concentrate câteva dintre cele mai vechi şi mai importante monumente ale oraşului - Casa Băniei, Catedrala Mitropolitană, hanurile Puţureanu şi Hurez, Biserica Madona Dudu, Fântâna Purcarului". "Este o zonă delicată, cu grad înalt de protecţie, care a scăpat ca prin minune de sistematizările şi demolările perioadei ceauşiste şi de cutremure", se menţionează în petiţie.
Şi consilierii PNL au anunţat că se alătură acestui demers. "După cum am mai spus, HCL de la şedinţa trecută a fost aprobată fără prezenţa în şedinţă a opt consilieri locali. Mai mult, la acea şedinţă s-a luat în discuţii faptul că este nevoie de majoritate calificată, fapt recunoscut şi de doi dintre consilierii social democraţi. Acum vedem că se insistă cu acest subiect şi se propune aprobarea evaluării exproprierilor, în valoare de 792 euro/mp. Din punctul nostru de vedere, este o hotărâre ilegală şi va trebui mers în instanţă pentru a opri demersurile Primăriei", a afirmat consilierul liberal Florian Gătejescu.
El a mai afirmat că PNL susţine grupul civic care a lansat o petiţie de salvare a Pieţei Vechi şi că deja s-a înregistrat o primă victorie. "În urma sesizărilor făcute, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Dolj a constatat că Certificatul de Urbanism nr.1112/14.06.2024 a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale şi a dispus neemiterea autorizaţiei de construire în baza acestui certificat. Sunt convins că se va ajunge în instanţă pentru că doar aşa Primăria Craiova poate fi oprită!", a mai spus reprezentantul PNL.