Ediția de anul acesta a fost umbrită de controverse. Organizatorul concursului a eliminat juriile din șase țări, printre care și România, din calculul notelor finale pentru melodiile concurente din cauza unor neregularități.
Reprezentanții Ucrainei au fost pe locul patru în clasament după votul țărilor, dar publicul a ținut cu ei, iar voturile lor i-au propulsat pe prima poziție. La final, ucrainenii au obținut 631 de voturi, cu aproape 200 mai mult decât locul al doilea.
La concursul Eurovision din acest an, reprezentantul României, WRS, s-a clasat pe locul 18 din 25, cu 64 de puncte. La votul țărilor, România a acordat cele mai multe puncte Ucrainei, mai exact 12.
Spania, reprezentată de cântăreața Chanel, a făcut un show de zile mari în finală și a reușit să se claseze pe poziția a treia în clasament.
Formația Zdob și Zdub a reprezentat Republica Moldova și a obținut poziția șapte în clasamentul țărilor. Ei au cântat o piesă în care se vorbește despre unirea Moldovei cu România.
Anul viitor, concursul Eurovision va avea loc în Ucraina.