Mașina din care a coborât agresorul aparținea unei societăți comerciale, fapt ce a condus la rapida identificare a agresorului.
”Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind o altercație în trafic ce ar fi avut loc pe D.N. 39, în localitatea Lazu, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele: În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat autoturismul condus de bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor, acesta aparținând unei societăți comerciale din orașul Ploiești, județul Prahova. Cercetările continuă pentru identificarea șoferului. Până în momentul de față, persoana vătămată nu a depus plângere. La data de 24 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Postul de Poliție Agigea s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea odinii și liniștii publice”, potrivit reprezentanților IPJ Constanța.
Imaginile VIDEO pot fi văzute aici - Atenție, detaliile vă pot afecta emoțional!