Controale în lanţ după scandalul cu microbii din spitalele româneşti. Ministrul Sănătăţii a dispus să se ia probe din dezinfectanţii pe care unităţile medicale le folosesc, pentru a testa eficienţa acestora.
Verificările vor începe imediat, asta după ce s-a descoperit că un dezinfectant utilizat în două mii de săli de operaţie din 350 de unităţi sanitare din România conţine o substanţă activă diluată de zece ori.
De asemenea, în urma scandalului, ministrul Sănătăţii i-a convocat de urgenţă pe şefii Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară, într-o videoconferinţă
Potrivit Ministerului Sănătății, controalele mixte dispuse de ministrul Sănătății se vor derula în strânsă legătură cu ancheta penală aflată pe rolul Parchetului General.
"Odată cu apariția în spațiul mediatic a problemelor legate de situația biocidelor, ministrul Sănătății a dispus Corpului de control demararea unor controale mixte, împreună cu Inspecția Sanitară de Stat și Serviciile de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică. Precizăm faptul că aceste controale se vor derula în strânsă legătură cu ancheta penală aflată pe rolul Parchetului General", precizează un comunicat al MS remis joi Agerpres
Conform sursei citate, în cadrul acestor controale vor fi ridicate probe din dezinfectanți pentru a fi trimise la testare în vederea stabilirii eficienței acestora.
Testul a fost plătit de jurnaliştii care au realizat investigaţia, la laboratorul de stat Icechim, şi a dezvăluit că substanţa este diluată faţă de etichetă.
"În Suprasept, substanța activă glutaraldehidă este diluată de 10 ori. Iar substanța activă clorură de didecildimetil amoniu este diluată cu 30%", scriu jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor.
Testul a costat, conform sursei citate, 800 de lei.
Firma producătoare, Hexi Pharma, are contracte cu spitale din 40 de judeţe. Doar în ultimii nouă ani, valoarea contractelor s-a ridicat la 30 de milioane de euro! În toată această perioadă, autorităţile nu au controlat niciodată substanţele în laborator.
Şi Parchetul General a declanşat o anchetă penală în cazul dezvăluirilor care vizează modul în care se desfăşoară dezinfecţia în spitalele româneşti.
"Produsele sunt testate periodic atât de către Hexi Pharma, care are contract cu mai multe laboratoare independente, cât şi de către spitalele mari din ţara care au laboratoare de control microbiologic. Spitalele verifică frecvent eficienţa produselor. Reţeta de fabricaţie s-a respectat întotdeauna cu stricteţe.", este răspunsul celor de la Hexi Pharma.
Sursa: tolo.ro.