Serhiy Leshchenko, un parlamentar ucrainean şi jurnalist de investigaţie, a prezentat, vineri, detalii proaspete referitoare la presupusele plăţi secrete către SUA făcute de fostul partid de guvernământ al Ucrainei cu scopul de a influenţa opinia publică din Statele Unite şi pentru a devia criticile referitoare la comportamentul tot mai autoritar al preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează cotidianul The Guardian, pe pagina electronică.
Conform unor surse judiciare ucrainene citate de cotidianul The New York Times, Paul Manafort, şeful echipei de campanie a lui Donald Trump, a oferit în trecut consultanţă politică Partidului Regiunilor, formaţiunea fostului preşedinte prorus al Ucrainei Viktor Ianukovici. Anchetatorii ucraineni încearcă să găsească documente secrete ale companiilor cu care a colaborat Partidul Regiunilor, scrie mediafax.ro.
Note scrise arată că Paul Manafort ar fi primit 12,7 milioane de dolari, în mod secret, în perioada 2007-2012, dezvăluie Direcţia naţională anticorupţie din Ucraina. Vikor Ianukovici a fost înlăturat de la putere la începutul anului 2014 şi se află în Rusia.
Leshchenko a declarat că o serie de documente indică plata sumei de 225.000 de dolari către Larry King, în schimbul unui interviu cu Azarov, care a fost difuzat în Ucraina de postul naţional de televiziune pro-guvernamental.