Pietonul consumase alcool. După ce l-a bătut, șoferul a plecat, potrivit Ziarul de Iași.
Inițial, poliția a fost alertată că un pieton ar fi fost lovit de o mașină, dar, când au ajuns la fața locului, oamenii legii au aflat că a fost vorba despre un conflict.
„La data de 16 ianuarie, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat a fost victima unui accident rutier. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că acesta, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi ar fi fost implicat într-o altercaţie cu un şofer, nefiind accidentat de vreun autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar cercetările sunt continuate”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.