”În noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la o stare conflictuală între mai multe persoane, pe raza comunei Bascov. Având în vedere sesizarea, la faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, precum şi jandarmi argeşeni şi luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, pentru aplanarea stării conflictuale şi preîntâmpinarea altor manifestări violente”, a transmis, miercuri, IPJ Argeş.
Potrivit sursei citate, evenimentul rutier s-a petrecut pe DN 7C, la limita dintre localităţile Bascov şi Merişani.
”La faţa locului au fost găsite şase autoturisme ce prezentau avarii. Şapte persoane au solicitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital”, a mai transmis sursa citată.
Accident mortal în parcarea unui supermarket: un angajat a fost călcat de un TIR. Ce au surprins camerele de supraveghere: IMAGINI ȘOCANTE
În urma cercetărilor au fost identificaţi conducătorii autovehiculelor implicate, respectiv şase bărbaţi, dintre care patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 42 de ani, din Bascov şi doi bărbaţi, de 29 şi 40 de ani, din Merişani.
Carambol în Constanța. 5 autoturisme s-au accidentat, au fost implicate 18 persoane VIDEO
”Toţi conducătorii auto au fost testaţi pentru detectarea prezenţei de alcool şi de substanţe psihoactive, iar pentru unul dintre cei în cauză a rezultat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare, vătămare corporală din culpă, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti”, a mai transmis sursa citată.
Toate cele şase autovehicule implicate în eveniment au fost ridicate pentru cercetări.