Marian Manole și-a văzut nepotul o singură dată după moartea artistei, pe când acesta avea doar câteva luni. De-a lungul timpului a încercat să aibă o legătură cu acesta, însă s-a lovit mereu de refuzul tatălui. Acum, s-a dus ușa vilei ce i-a aparținut surorii sale pentru a-și cunoaște nepotul.
„Am încercat să-mi vad nepotul, mi-aș dori măcar să văd dacă seamănă cu Mădălina. Dar m-am lovit de răutatea și rapacitatea celui care stă în vila Mădălinei. După ce mi-a urlat în față să plec din fața casei lui, ne-a trântit poarta în nas, mie și copilului meu!”, a spus Marian Manole pentru un ziar monden.
Marian Manole îl acuză și astăzi pe fostul soț al artistei că este vinovat de moartea artistei.
„Eu îi spun măcelar sadic, pentru că mi-a măcelărit sora direct și părinții indirect. Individul ăla de locuiește în casa surorii mele și ține copilul ca un scut de protecție, mi-a spus anul trecut la cimitir, citez din memorie: cum ai tupeul să-mi ceri să-ți arăt copilul meu, când spui toate mizeriile despre mine pe contul ăla infect de pe Facebook și peste tot în presă!? ”, a mai spus fratele Mădălinei Manole.