Actorul Djigurda voia să explice ceva, iar în momentul în care s-a apropiat de prezentatorul emisiunii, acesta a încercat să-l întrerupă puțin ca să poată interveni și el. Actorul i-a dat mâna în jos și a continuat să vorbească, lucru care l-a deranjat foarte tare pe prezentator. Nu a durat mult până când cei doi au început să se îmbrâncească în fața tuturor, în timpul transmisiunii în direct, potrivit Kankan.