Guvernul Ungariei și-a suspendat sprijinul față de aspirațiile României de a se alătura unor organizații internaționale, cum ar fi OCDE, a declarat miercuri secretarul de stat maghiar Levente Magyar.
Ambasadorul României la Budapesta, Marius-Gabriel Lazurca, fost convocat miercuri de MAE ungar în urma suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș, informează agenția MTI.
Agenția maghiară de presă (care nu a precizat în știre numele ambasadorului român) mai menționează că secretarul de stat Levente Magyar a transmis surprinderea guvernului ungar față de situația în care se află respectivul liceu și a spus la o conferință de presă că acțiunea autorităților române echivalează cu ''un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorității ungare, copiilor, familiilor și procesului de restituire în România''.
Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania a anunțat, pentru miercuri, un miting de protest în fața Instituției Prefectului — Județul Mureș, pentru convingerea Ministerului Educației să asigure funcționarea Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș.
De cealaltă parte, Inspectoratul Școlar Județean Mureș susține că din punct de vedere juridic Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș nu mai există, în urma unei decizii judecătorești definitive, potrivit Agerpres.
Mărul discordiei: Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș
În luna noiembrie 2016, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, Ștefan Someșan, și a fostului director al Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, Zsolt-Jozsef Tamasi, pentru modul în care a fost înființată unitatea de învățământ.
Cazul înființării și funcționării Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș a stârnit controverse majore în spațiul public național și internațional după demersul Direcției Naționale Anticorupție.
Inspectoratul Scolar Judetean Mures sustine ca din punct de vedere juridic Liceul Teologic Romano-Catolic din Targu Mures nu mai exista, in urma unei decizii judecatoresti definitive.
Potrivit sefului ISJ Mures, in ciuda hotararii judecatoresti definitive, LTRC a facut inscrieri, saptamana trecuta, inscriind 112 copii la clasa pregatitoare, in clasa a V-a si trei clase de liceu.
O prezentare succintă a drepturilor și libertăților încălcate a fost depusă la Avocatul Poporului de la Biroul Teritorial Tîrgu Mureș. Inițiativa depunerii listei a venit ca urmare a deciziei nr. 70 din 27 februarie anul curent, a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, prin care se interzice înscrierea pentru anul școlar 2017 – 2018 în clasele pregătitoare, a V-a și a IX-a în Liceul Romano – Catolic. Asta în primul rând, dar și pentru a – i aduce la cunoștință avocatului poporului ilegalitățile comise împotriva copiilor și a școlii. Astfel, spun ei, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a încălcat drepturile părinților și ale minorilor prevăzute în Constituția României.
Liceul Teologic Romano-Catolic a atacat Inspectoratul Școlar Județean în contencios administrativ în 3 aprilie 2017, cerând anularea vestitului act administrativ 70. Judecat pe fond, din amânare în amânare, sentința pronunțată în 16 august a dat câștig de cauză Liceului Teologic.
Care este MIZA aderării României la OECD
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață libere. Organizația își are originile în anul 1948, când s-a înființat pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucția Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial.
OCDE ajută guvernele în direcția creșterii prosperității și a luptei împotriva sărăciei prin creștere economică, stabilitate economică, comerț și investiții, tehnologie, inovație, anteprenoriat și cooperare în scopul dezvoltării.
Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în programele de guvernare încă din 2012-2013.
Aderarea României la OCDE depinde de mai mulţi factori, între care procesul de extindere a organizaţiei, îndeplinirea criteriilor de aderare de către candidaţi (existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale), dar și consensul politic al membrilor OCDE pe marginea candidaturii române (susţinerea politică a tuturor membrilor organizaţiei pentru aderarea României).
Principalele beneficii ale României urmare aderării la OCDE:
- Beneficiul apartenenţei României la clubul restrâns al economiilor dezvoltate şi recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului său de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, cu impact asupra ratingului de ţară şi atragerii investiţiilor străine;
- Beneficiul exemplului. Imaginea favorabilă a României atât faţă de marile economii ale lumii (SUA, China, Japonia etc.), cât şi faţă de statele din regiune cu aspiraţii europene (Republica Moldova, Macedonia, Albania, Serbia etc.);
- Beneficiul expertizei. Accesul la informaţiile necesare în domeniile prioritare pentru România (cadrul de guvernare, reforma legislativă, anti-corupţia, politica fiscală, infrastructura de transport, agricultura, educaţia etc.);
- Beneficiul accesului României la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală;
- Beneficiul asistenţei în materie de politici publice din partea membrilor OCDE prin realizarea periodică de evaluări ale politicilor României în domenii specifice (peer review) şi emiterea recomandărilor privind îmbunătăţirea acestora.
REACȚIA MAE: Aplicarea legii nu se face pe criterii etnice sau religioase
"În contextul convocării Ambasadorului român la Budapesta de către Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei pe tema Liceului Romano-Catolic de la Târgu-Mureş
Autoritățile centrale au în atenție situația acestei unități de învățământ pentru identificarea celor mai potrivite soluții care să răspundă interesului solicitanților şi să fie conforme cadrului juridic în vigoare, în acest scop fiind instituit un dialog constant între autorități şi persoanele interesate.
Autoritățile române sunt interesate de identificarea unor soluții care să asigure un real dialog intercultural, menit a promova toleranță şi buna conviețuire interetnică la nivelul societății române şi care să asigure o bună integrare a cetățenilor români, indiferent de etnie, în societatea română.
Totodată, trebuie ţinut cont de faptul că orice instituție de învățământ din România trebuie să respecte fără excepție legea română, aceasta nefiind aplicată discriminatoriu pe criterii etnice, religioase sau de altă natură.
Condiţiile înființării şi funcționării acestui liceu reprezintă o chestiune ce ţine de resortul instanţelor române, cu ale căror decizii nu se poate interfera, conform principiului independenţei justiţiei.
Autoritățile române regretă transformarea acestui subiect, care nu afectează în nici un fel asigurarea dreptului la educație pentru minoritatea maghiară din România sau pentru persoanele de confesiune romano-catolică din România, în subiect de campanie electorală în Ungaria şi sacrificarea, în numele unor interese politice, a dreptului elevilor la un învățământ de calitate, omologat conform normelor relevante aplicabile.
Orice încercare de prezentare a situației de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureș drept o nerespectare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este contrară realității, existând numeroase exemple de unități de învățământ la toate nivelurile de educație care confirmă asigurarea de către statul român la cele mai înalte standarde a dreptului la educație în limba maternă pentru minoritatea maghiară din România. Acest fapt este confirmat inclusiv de nivelul ridicat de vorbire a limbii maghiare de către persoanele aparținând minorității maghiare.
În ceea ce priveşte conexarea situației Liceului Romano-Catolic de la Târgu-Mureș de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală şi contraproductivă. România îndeplineşte criteriile pentru aderarea la această organizaţie, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenţia de a susţine candidatura României. În acelaşi timp, România respinge orice fel de abordare condiţională în relaţia bilaterală.
Autorităţile române apreciază că această reacţie a părţii ungare contravine mesajelor de deschidere şi cooperare care au marcat recentele contacte bilaterale şi îşi exprimă speranţa în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state în spiritul unei relaţii de parteneriat strategic real şi pe baza respectului reciproc".