Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că în urma focului de avertisment nu au rezultat victime sau pagube materiale.
Conflictul a pornit de la o şicanare în trafic între un bărbat din Grădinari şi un tânăr din judeţul Vâlcea, informează Realitatea de Olt.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul unei șicanări în trafic între un bărbat, de 45 de ani, din comuna Grădinari și un altul, de 20 de ani, din comuna Lungești, județul Vâlcea, a izbucnit un scandal, la care au participat mai multe persoane. Pentru aplanarea conflictului au intervenit și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Olt și o grupă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt", a declarat Alexandra Dicu.
Tânărul din Vâlcea a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
„Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe", a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.