Președintele Interimar USR, Cătălin Drulă, susține că cei 5 europarlamentari care au plecat din partid nu au plătit cotizațiile. Surse politice au declarat pentru Realitatea PLUS că aceștia trebuie să plătească aproximativ 30 de mii de euro.
"Noi în USR avem un sistem de cotizații diferențiat, în care aleșii cu demnitatea publică au un prag mai ridicat și într-adevăr, înrândul colegilor europarlamentari care au plecat există o serie de restanțe."
În replică, demisionarii susţin că au acumulat datorii la partid după ce, în noiembrie 2021, forurile de conducere ale USR au decis stabilirea cotizaţiei diferențiate pentru membrii care ocupă funcţii de demnitate publică. Aceştia spun că au încercat să-i convingă pe colegii de partid să renunţe la cotizația fixă, explicându-le că ea contravine legislaţiei europene.
"Pentru mine și pentru noi, ca europarlamentari, a fost o chestiune de legalitate foarte simplă; statutul membrilor Parlamentului European intrezice partidelor politice să perceapă orice contribuție financiară suplimentară de la membri Parlamentului European, cerința este clară am explicat acest lucru în Biroul Naíonal, dar ei au ales să ignore, motiv pentru care am spus de atunci, nu avem cum să încălcăm legea și nu vom plăti această cotizatie suplimenatară", a declarat Dragoș Tudorache, fost vicepreședinte USR.
În aceste condiții, a mai afirmat el, decizia conducerii USR de anul trecut s-ar fi aplicat retroactiv, începând cu data fuziunii USR PLUS, adică aprilie 2021. Acesta este motivul pentru care cei cinci europarlamentari figurează în registrele partidului cu datorii de la 21.000 la 35.000 de lei.
Europarlamentarii Dragoș Pâslaru și Dacian Cioloș au fost contactați de jurnaliștii Realitatea PLUS și nu au dorit să facă comentarii pe acest subiect, iar Alin Mituța și Ramona Strugariu nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.
Legea privind finanţarea partidelor spune că nivelul cotizaţiilor, repartizarea şi utilizarea acestora se stabilesc prin hotărâri ale partidului politic, potrivit statutului. În România sunt partide care percep o cotizatie mai mare membrilor care ocupă o poziție publică.