”Strategia naţională de vaccinare aprobată prin hotărârea guvernului României este o parte a strategiei naţionale de sănătate. Principiul care a stat la baza realizării acestei strategii, este vorba despre faptul că vaccinarea reprezintă un drept şi nu reprezintă o obligaţie. Tot ceea ce este conţinut în această strategie se referă la dreptul oamenilor din România de a fi informaţi corect, de a se vaccina, iar autorităţile, instituţiile specializate medicale sunt responsabile pentru asigurarea acestor lucruri”, a spus ministrul Sănătăţii în plenul Senatului, la Ora Guvernului, potrivit News.ro.
În context, Rafila a prezentat cele şase principii de bază ale acestei strategii, și aici vorbim despre asigurarea drepturilor tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă, de a opta pentru utilizarea vaccinurilor în vederea menţinerii sănătăţii, creşterea gradului de conştientizare a utilizării vaccinurilor prin informare corectă, asigurarea accesului la vaccinare pentru grupurile de populaţie cu risc mai mare de îmbolnăvire, respectiv pacienţii cu boli cronice, sustenabilitatea aprovizionării cu vaccinuri , adaptarea măsurilor de protejare a populaţiei fie că este vaccinată fie că este nevaccinată şi consolidarea sistemului de supraveghere a bolilor infecţioase prevenibile prin vaccinare.
”Conţinutul acestei strategii nu are nimic de-a face cu obligativitatea vaccinării şi dimpotrivă, dreptul cetăţeanului în ceea ce priveşte opţiunea sa este respectat. Opţiunea sigur că este a cetăţeanului şi cred că toţi avem o responsabilitate ca să ne protejăm copiii împotriva principalelor boli transmisibile care fac ravagii”, a arătat ministrul social-democrat. El a dat și un exemplu în acest sens. Rujeola sau pojarul ar face în fiecare an 1,5 milioane de victime la nivel global dacă nu ar fi vaccinarea, spune Rafila.
Ministrul a arătat că în ultimii 12 ani, conform statisticii pe care o are ministerul în momentul de faţă, acoperirea vaccinală în România a scăzut de la peste 90 % cât era în 2010 la în jur de 80 % la vaccinurile uzuale.