El este Vasile Bocșa, unul dintre ultimii oameni care mai trăiesc în satul Novăcești din județul Alba. Din dragoste pentru animale, omul continuă să locuiască aici, unde împreună cu soția sa se ocupă de avuția sa. Are 20 de vaci, 20 de oi, 10 capre și mai mulți porci.
"Nevasta mea, cu ea, in familie. Fratii, cand pot sa vina, cu vecinii pe aici, cum putem. Am 7 garduri de umblat la ele si e distanta mare, de doua ori pe zi. Ne mananca salbaticiunile in scurta vreme. Am fost o v reme invadati de porci", spune un localnic.
Bărbatul lucrează cele 5 hectare de pământ pe care le deține. Nu se folosește de tractoare pentru că accesul în zonă este prea dificil. Are noroc însă cu vecinii pe care îi mai are. Deși au mai rămas doar 7 suflete în sat, oamenii continuă să își ducă traiul așa cum pot.