Sâmbătă, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat care spunea că fratele său (35 ani), pe fondul consumului de alcool si-a distrus cu ajutorul unui topor propriul autoturism, geamurile de la casa precum si mai multe bunuri din locuinţa.
Totodată soţia acestuia de 33 ani a părăsit locul de domiciliu pentru a nu fi agresată.
La faţa locului s-a deplasat patrula din cadrul Secţiei 6 Politie Rurala Tăşnad în vederea aplanării scandalului însă, bărbatul a continuat sa se manifeste violent ameninţând trecătorii, din propria curte, cu două topoare. A fost solicitat sprijinul jandarmilor în vederea imobilizării bărbatului care a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru îngrijiri medicale.