De 20 de ani, de când s-a făcut aprovizionarea cu gaze, localnicii din satele Tăbărăşti şi Gălbinaşi au renunţat la sobele pe lemn. Acum, aproape două mii de oameni vor îndura frigul în case, din cauză că centralele sau convectoarele pe gaz nu mai funcționează.
,,Cu copii, fără apă caldă, e greu. Toți ne-am racordat la gaze pentru căldură, nu ne așteptam în secolul XXI să rămânem fără căldură’’, spune o mamă.
,,Am zis că e confort, dar uite că... Acum cred că s-ar putea să fac soba din nou’’, afirmă un pensionar.
Asta se întâmplă din cauza epuizării zăcămintelor din zonă, care alimentează gospodăriile de mai bine de două decenii.
,,Privatizarea a împiedicat să mai facă investiții și, drept urmare, sondele sunt pe epuizate’’, a precizat Dumitru Dragomir, primarul comunei Gălbinași.
Soluţia ar fi ca reţeaua locală de gaze să fie deconectată de la sondele ajunse inutile şi legată la reţeaua naţională de distribuţie. Acest demers necesită investiţii uriașe, peste posibilităţile bugetului local.