Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact și Calistena
Duminica a 19-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 19 dR
Romano-catolice
Duminica a 27-a de peste an
Sf. Francisc din Assisi
Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei este pomenit în calendarul creștin ortodox la 4 octombrie, scrie Agerpres.
Sfântul Ierotei face parte din înțelepții Areopagului care s-au convertit la creștinism în urma propovăduirii Evangheliei de către Sfântul Apostol Pavel, fiind pus episcop al Atenei.
Consiliu și tribunal suprem din Atena antică, Areopagul este cunoscut creștinilor ca fiind locul unde Sfântul Apostolul Pavel a ținut predica despre identitatea "Dumnezeului necunoscut', în timpul activității sale misionare în Atena.