Ortodoxe
Sf. Sfințiți Mc. Corneliu Sutașul și Ciprian, episcopul Cartaginei; Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
Greco-catolice
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Sfințirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. m. Corneliu Sutașul
Romano-catolice
Duminica a 24-a de peste an
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.
Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 13 septembrie.
A fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37), din cohorta "Italica", din orașul Cezareea Palestinei.
Corneliu era un om bun și milostiv, așa cum se arată în Faptele Apostolilor: "Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș, din cohorta ce se chema Italica. Cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fap. Ap. 10 ; 1, 2).
Aflând despre învățăturile și patimile Domnului Iisus Hristos, începuse să creadă și se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a primi sfântul botez. Pentru cineva care nu era evreu, acest lucru era nepermis la acel moment, screi Agerpres.
Însă, în urma descoperirii făcute de Dumnezeu Sfântului Apostol Petru, cei de alt neam au fost primiți la creștinism numai prin sfântul botez, fără să primească legea mozaică. Corneliu Sutașul a fost cel dintâi dintre neamuri care a intrat în biserică.
După ce a primit sfântul botez, Corneliu l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit episcop.
A fost prins în orașul Schepsia de către senatorul Dimitrie, care l-a obligat să jertfească idolilor. Arătându-și în fața acestuia puterea rugăciunii sale la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Dimitrie s-a botezat împreună cu familia sa și alte 277 de persoane.
Se spune că a rămas până la sfârșitul vieții în orașul Schepsia, dar alte surse spun că Sfântul Apostol Pavel l-a trimis ca episcop în Troada (Troia — Ilion) și că acolo a murit.
Tot astăzi se face pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.
Sfântul Ioan, originar din satul Silvașul de Sus, părăsind casa părintească, s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Prislop.
După un număr de ani petrecuți aici, dorind să ducă o viață și mai liniștită, a găsit un loc mai depărtat, pe malul prăpăstios al râului Silvuț (Slivuț), unde și-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau "casa sfântului". Aici și-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni și post.
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.