Ortodoxe
Sf. Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Harţi. Slujbă în noaptea trecerii dintre ani)
Greco-catolice
Sf. cuv. Melania Romana
Romano-catolice
Ss. Silvestru I, pp.; Melania; Ecaterina Labouré, fc.
Sfânta Cuvioasă Melania Romana este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 31 decembrie.
Din multele averi pe care le moşteniseră cei doi soţi au făcut nenumărate milostenii, mergând în cetăţi prin tot imperiul pentru ajutorul celor în nevoi.
Desprinderea din lanţul plăcerilor pe care lumea îl împleteşte este greu. Odată Sfânta Melania spunea cum a fost ispitită: "Aveam un sat şi într-însul un palat foarte frumos şi la loc înalt care covârşea toate satele noastre. De o parte era marea, pe care de sus se vedea plutirea corăbiilor şi vânarea peştilor, iar de cealaltă parte, copaci înalţi, câmpii verzi, pometuri şi grădini minunate. Acolo era baie foarte frumos făcută, cântări de felurite păsări, fiare de tot neamul, închise în cuştile lor, precum şi vânaturi multe. Şi-mi punea vrăjmaşul în gând ca să poftesc satul acela şi să nu-l vând pentru atâta frumuseţe a lui, ci să-l opresc pentru petrecerea mea. Dar cu darul lui Dumnezeu, cunoscând iarăşi vicleşugul diavolului şi întorcându-mi mintea spre sălaşurile Raiului, îndată am vândut satul acela şi preţul l-am dat împrumut Hristosului meu".
Bogăţiile sale şi ale soţului său au îndestulat prin milosteniile făcute Apusul şi Răsăritul, aşa cum este arătat: "Din averile ce aveau în Italia, ca nişte râuri mari curgeau îndurările lor prin toată lumea, până la marginile pământului. Pentru că trimiteau multă milostivire prin toată lumea, în Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt, Palestina, tuturor bisericilor şi mănăstirilor de bărbaţi şi de femei, în casele cele primitoare de străini, la bolniţe, săraci, văduve şi la cei ce erau prin închisori, prin temniţe şi pentru răscumpărarea celor ce erau în robie".
În tot acest timp cei doi trăiau în mare înfrânare, cu post aspru şi multă rugăciune.
Întemeind o mănăstire de călugăriţe în Ţara Sfântă, Cuvioasa Melania, vestită pentru smerenia şi dragostea ei de oameni, s-a aşezat acolo, iar în urma morţii soţului ei a ridicat şi o mănăstire de călugări.
Şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, culcându-se pe pat şi mâinile punându-le singură pe piept în semnul Crucii şi ochii bine închizându-i, în ziua de treizeci şi unu a lunii decembrie. S-au adunat la îngroparea ei toţi monahii, toate monahiile din toate mănăstirile care erau împrejurul cetăţii Ierusalimului şi făcând întreaga noapte cântări de psalmi au îngropat-o cu cinste.
