Biserica a hotărât ca cei doi Apostoli să fie cinstiți în aceeași zi deoarece în aceeași zi și în același an au pătimit moarte martirică la Roma, la 29 iunie 67, în timpul împăratului Nero.
Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului, întrucât era cetățean roman și avea dreptul la o moarte mai demnă, care să nu fie asemănătoare cu moartea sclavilor.
Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și pescar ca toți cei din familia lui.
Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chifa sau Petru, adică piatră, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan — "Și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuiește: Petru) (Ioan 1, 42).
Sfântul Apostol Petru este martor, împreună cu Iacov și Ioan, la Schimbarea la Față a lui Hristos, pe muntele Tabor. Când Iisus îi întreabă pe apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde: "Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16, 16).
S-a lepădat de Fiul lui Dumnezeu în noaptea în care Mântuitorului a fost dat în mâna gărzilor.
"Cu rânduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smerii mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viața sa (Matei 26, 27) și pentru a avea mai multă milă de cei păcătoși, fiind foarte aprins pentru Hristos", arată arhimandritul Ilie Cleopa (vol. ''Predici la Praznice Împărătești și la Sfinții de peste an'').
După Înviere însă, Hristos i-a încredințat Sfântului Apostol Petru păstoria celor care vin la El, ca semn că i s-a iertat păcatul său.
În ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Petru vorbește plin de Duhul Sfânt mulțimilor adunate la Ierusalim, dovedind că Iisus este Mesia cel așteptat. Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat primii trei mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creștină.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia și Roma. În anul 50 a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerințele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creștinii proveniți dintre păgâni.
Sfântul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care mai înainte de a crede în Hristos se numea Saul.
Supranumit "Apostolul neamurilor", Pavel a fost apostolul care a avut cea mai amplă și fructuoasă misiune evanghelizatoare. După studii făcute la școala rabinului Gamaliel, Saul s-a arătat ca un prigonitor de temut al creștinilor, plin de zel pentru legea mozaică.
În urma unei revelații de pe drumul Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare și îi spune: "Saule, Saule, de ce Mă prigonești?", s-a convertit la creștinism, după care și-a început misiunea de apostol "mai pe urmă chemat".
În cele trei călătorii misionare ale sale, Sfântul Apostol Pavel a adus la credință mulțimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile orașe din spațiul asiatic și de răsărit al Imperiului Roman.
Propovăduirea sa a provocat o mare revoltă, astfel Sfântul Apostol Pavel a fost acuzat la procuratorul Iudeii de trădare. În urma acestui fapt, a fost întemnițat vreme de doi ani, după care, pentru a scăpa de judecata Sinedriului, a făcut apel la Cezar, în calitatea lui de cetățean roman.
Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care și-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei și de întărire a comunității creștine de acolo.
În anul 67, în timpul lui Nero, a fost decapitat la Roma, în aceeași zi în care Sfântul Apostol Petru era crucificat.