Sf. Mihail şi Gavril. Nu se ştiau foarte multe lucruri despre îngeri, însă în Biblie sunt descrişi că fiind „duhuri slujitoare”. Aceştia sunt fiinţe fără trupuri care îl slujesc pe Dumnezeu şi îi ocrotesc pe credincioşi la porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, în cazul în care îngerii se arată credincioşilor, nu aceea reprezintă formă lor adevărată, ci este pur şi simplu un chip de împrumut. Îngerii fac parte din „lumea nevăzută”.
Conform Sfintei Scripturi şi mărturisirilor Sfinţilor, îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care îl iubesc şi îl preamăresc. De asemenea, la porunca lui, îngerii ocrotesc credincioşii şi popoarele. Dar, uneori îngerii sunt şi cei care aduc odată cu ei pedepsele lui Dumnezeu. La fel s-a întâmplat şi în cazul focului de peste Sodoma sau pedepsele din Egipt. Un alt rol al îngerilor este de a duce rugăciunile noastre la Dumnezeu. De asemenea, aceştia vestesc fapte mari, cum ar fi Buna Vestire, Naşterea Domnului, Învierea Domnului sau cea de-a două venire pe Pământ.
Sf. Mihail şi Gavril. Arhanghelul Mihail
Sf. Mihail şi Gavril. Arhanghelul Mihail, mereu lăudat pentru loialitatea de care a dat dovadă faţă de Dumnezeu, este mereu amintit de către creştini şi iubit de către toţi credincioşii de pretutindeni. Văzând cum Lucifer s-a răzvrătit împotriva Domnului, Mihai rosteşte următoarele cuvinte: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut".
Drept urmare, s-a întocmit soborul (adunarea şi unirea) tuturor îngerilor care îl iubeau, cinsteau şi ascultau de Dumnezeu, iar Arhanghelul Mihail a fost numit de către bunul Dumnezeu căpetenie a tuturor îngerilor buni, un binefăcător al mântuirii credincioşilor. Lua chip văzut şi se arată multor credincioşi atât în vechea Lege, cât şi în cea Nouă, potrivit calendarulortodox.ro
Sf. Mihail şi Gavril. Arhanghelul Gavriil
Sf. Mihail şi Gavril. Tot în această zi de cinste îl sărbătorim şi pe Arhanghelul Gavriil, preafrumosul şi înveselitorul care a luat chip omenesc şi a făcut multe minuni şi a oferit multe daruri, aşa cum este pomenit şi în cele două Testamente. În proorocia lui Daniil, Gavriil este descris că fiind îngerul tălmăcitor al vedeniei. Gavriil îi spune lui Daniil ce reprezintă cele şaptezeci de săptămâni de ani până la naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Sf. Mihail şi Gavril. Conform tradiţiei, Gavriil este cel care s-a arătat lui Ioachim şi Ana şi le-a vestit că o vor naşte pe Născătoarea de Dumnezeu. În noul Testament, preotul Zaharia descoperă cu ajutorul lui Gavriil naşterea lui Ioan, Botezătorul Domnului. Tot el aanunţat-o pe Fecioara Maria de faptul că va da naştere Mântuitorului. Conform unilor credincioşi, Arhanghelul Gavriil este cel care a mutat piatra de pe uşa mormântului şi a stat deasupra ei când Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Tot el este cel care a dat de veste Mironosiţelor că Hristos a înviat. Pentru toate aceste fapte remarcabile Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte odată cu Sfântul Arhanghel Mihail, ocupând un loc de cinste în religia creştinească.