Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În această zi se crede că “s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie”, motiv pentru care oamenii petrec noaptea din ajunul sărbătorii cu lumina aprinsă, fac focuri şi încearcă să desluşească semnele cerului.
Potrivit tradiției, de Intrarea Maicii Domnului în biserică se spune că cerurile se deschid, iar animalele încep să vorbească cu glas omenesc. În această zi, femeile ung pragul casei, ferestrele și cuptorul cu usturoi, pentru a nu lăsa farmecele să intre în casă.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică. De asemenea, începând cu data de 21 noiembrie și până la Sângiorz nu se spală rufe în râu. Pe data 21 noiembrie, nu aveți voie să uitați de cei sărmani și de copiii nevoiași, cărora trebuie să le împărțiți nuci, colaci și turte cu mălai.
De asemenea, se aprind lumânări pentru morți și pentru copiii care nu au fost botezați. De Ovidenie, este interzisă prelucrarea lânii petru că se spune că nu vor mai fi protejate animalele.
De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, nu aveți voie să spălați haine și nu e bine să fiți supărat cu cineva. Dacă se întâmplă acest lucru, trebuie să vă împăcați imediat.
Pe 21 noiembrie este dezlegarea la pește. Se spune că cine consumă acest aliment, va avea parte de sănătate, fericire și anul care vine va fi plin de împliniri și belșug.