Sfântul Laurenţiu era arhidiacon al episcopului Romei, Sixt. Papa Sixt a fost luat de prefectul cetăţii, Valerian, împreună cu clericii Bisericii din Roma şi a fost închis alături de mulţi alţi creştini în temniţa poporului.
Papa şi doi diaconi au fost duşi în faţa împăratului Deciu (249-251), persecutor al creştinilor. Împăratul a cerut papei Sixt să se închine zeilor pentru a-şi proteja clerul şi pe ceilalţi creştini şi să-şi cruţe propria sa viaţă.
În timp ce Sixt era dus spre templu pentru a fi jertfit zeilor romani, sau, dacă nu ar fi voit, să-i fie tăiat capul, Sfântul Laurenţiu i-a ieşit în cale şi i-a strigat: "Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărţit deja comorile pe care mi le-ai încredinţat", căci la sfatul părintelui său, acesta a vândut vasele bisericii şi a împărţit banii săracilor.
Cei care l-au auzit au crezut că el este deţinătorul unui tezaur, din acest motiv a fost luat de soldaţi şi somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise.
Ca împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Sfântul Laurenţiu a cerut câteva zile pentru a aduna şchiopii, orbii şi bolnavii, neputincioşii şi pe toţi cei care primiseră ajutorul său, şi împreună cu aceştia a apărut în faţa împăratului.
Ruşinat şi mânios de această privelişte, împăratul a cerut în cele din urmă ca arhidiaconul să se închine idolilor.