Buna Vestire 2018. Nu doar biserica ortodoxă, ci şi cea catolică susţine faptul că Buna Vestire a avut loc la Nazaret. Singurul aspect care diferă este locaţia exactă în care această minune s-a întâmplat.
Creştinii de credinţă catolică susţin faptul că Buna Vestire a avut loc la Bazilica Bunei Vestiri, pe când creştinii ortodocşi consideră că totul s-a petrecut la Biserica Ortodoxă Grecească a Bunei Vestiri.
Buna Vestire 2018. Bună Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sârbătorile Maicii Domnului. În popor, această sărbătoare poartă şi numele de Ziua Cucului datorită faptului că această zi reprezintă primul cântec pe care cucul în cânta în acel an, astfel anunţând venirea primăverii. De asemenea, craca pe care cucul stătea când a cântat, era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, astfel sperând că flăcăii nu vor decide să le ocolească, conform calendarulortodox.ro.
Buna Vestire 2018 este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Buna Vestire, sau popular Blagoveștenia, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserică acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea această.
Buna Vestire sau Ziua Cucului
Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce Ziua Cucului? Pentru că în această zi are loc primul sau cântec, prin care anunța vestirea primăverii.
Tradiții și superstiții de Buna Vestire 2018
Potrivit tradiției, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!”
Buna Vestire 2018. Există obiceiul că în această zi, să se numere de câte ori cucul își cântă numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.
Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan’ m-oi însura (mărită)?” Dacă se întâmplă că după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea să era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică.
De asemenea, cracă pe care a cântat cucul de ziua să, era tăiată și pusă în scăldătoarea fețelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.
Buna Vestire 2018. De Buna Vestire, se mănâncă bine!
De Blagoviștenie, legea nescrisă din străbuni spune că nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi e obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol.
Buna Vestire 2018. Rugăciune de Buna Vestire – Acatistul Bunei Vestiri
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfânta Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, da-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin”
Buna Vestire 2018. Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului
Buna Vestire 2018. Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sarbatoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, că cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.
În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V lea.